Flori pentru strigoi
Mi-am intins mana deasupra lumii,
Am ridicat ceata cu palma mea de arama
si am descoperit durerea.
Mi-am aplecat privirea asupra lor
si m-au orbit cu cenusa mortii.
Talpile mele s-au ars de atata fuga,
s-a sfasiat matasea ca un apus de toamna,
m-au apucat de glezna alba si
mi-au smuls parul, apoi m-au ingropat
sub nisipul marii.
Apoi mi-au ridicat statui, de bronz, de lemn, de piatra,
lut, sticla si noroi, de aur alb si galben s-apoi
m-au numit strigoi, vampir si mortul-viu,
un suflet ratacind pustiu.
M-au orbit cu muzica si flori, cu flaute,
alaiuri de panze, pasari, cantece suflate
in argint
ruginit tarziu de apa timpului.
Mi-a curs in orbite nisipul anilor si
m-am lasat purtata de valuri sarate.
M-au venerat cu zahar acru si
praf de amagiri.
Durere cubica
E o durere cubica intre noi,
instalata in sfera gandirii goale si nesincere.
M-ai desfasurat in furtuna mintii tale
m-ai intins pe marmura privirii si
m-ai construit la loc
din lego.
O lacrima dintr-un cub de gheata,
o atingere diagonal patrunsa de
sentiment.O articulatie invelita in
emotie.Vorbe de lemn batute
in cuie.
E o durere cubica intre noi,
ne tine inchisi si uscati de sange.
S-a topit lacrima,
a fugit emotia,
s-a rupt articulatia.
E pur si simplu dureros de cubic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu