M-am adapostit de ploaie intre
doua boabe de cafea.Si
stand acolo, sub arome grele
ale diminetii,
am vazut usa de la camera ta.
Un lemn vechi, mai vechi decat bunicii si povestile lor,
rontait pana la maduva verde a nucului din care-a fost rupt.
Rontait asa cum noi rontaiam din timp, inotand prin cafea si pijamale roz.
Gaseam causul palmei tale, tinand praf de scortisoara,
gaseai ochii mei incercanati cu cerneala miezului de noapte.
Si te cautam sub scrisori, sub menta uscata, sub covorul
din sufragerie,
Te gaseam in spatele meu, razand melancolic.
Te gaseam sus, sub tavanul innegrit de mucegai si fum.
Te gaseam mai departe, venind dinspre apus, stins si apasat de vreme.
Te gaseam in pragul usii, rece, precum cafeaua statuta de
trei zile.
Am dansat desculta pe fata zapezii si
am manjit-o de toata nebunia mea.
Si era rece ca pielea mortului si
usoara, sub frunzele de brad.
Toata noaptea am calcat-o si
am impins-o,
am aruncat-o si
am sapat cu degetele pana la osul pamantului.
Am topit-o in caldura palmei negre,
am tipat in urechile padurii,
sa ma auda si dincolo de ramuri si dincolo de trunchiuri, sa
stie toata zapada ca sunt aici.
I-am izbit craniul de pietre si
am vazut cum sangera fara culoare,
Am aruncat focul pe ea,
am ars-o de vie,
am distrus-o…
